Disertatziune asupra unei z(en)ile

Stiti cum e sa te trezesti dimineata si sa ai impresia ca toata lumea este a ta? Nu ca ai avea un motiv, dar este cate-o dimineata, evident de vara, in care stii sigur ca nimeni si nimic nu ti-ar putea fute ziua. Si zen-ul.

Te impleticesti, optimist ce-i drept, pana la baie, unde dai cu ochii de tine in singura oglinda pe care-o ai in casa. Tresari usor si-ti vine sa saluti persoana aia straina si sifonata din fata ta. Te recunosti intr-un final, zambesti si-ti tragi cu ochiul. Cu ala care s-a dezlipit pana la baie. Pregatesti toate sculele pentru refacerea fatzadei… mistrie, mortar, pasta decapanta, multa apa rece – inclusiv la dushuleala si purcezi la (re)construirea unei imagini suficient de decente incat s-o poti scoate in lume.

Iti aluneca din mana periuta de dinti. Murphyatica ei traiectorie este scurta si clara: marginea de la chiuveta – buda. Nu, nu marginea de la buda ci un elegant swish de-ala de la baschet, cand mingea nu atinge panoul sau inelul. Fashu’ nostru popular.

Cu zen-ul nestirbit, cauti alta periuta, gaseseti una de-aia de voiaj si te trezesti fredonand cu pasta-n gura piafeticul La vie en rose…

Te imbraci cu o rochie alba din in topit, de pe care tocmai reusisesi sa scoti niste pete cu trei ture de Vanish-u’ mamii lui, ca cica scoate orice pata… Te indrepti sidefiu catre bucatarie, cu inul topit adiindu-ti pe coapse… dementiala senzatie!

Ritualul pregatirii zen-viciurilor pentru scoala: deschizi frigiderul, scoti salamu’ pentru un copil, care nu papa cascaval, cascavalu’ pentru al’lalt copil, care nu papa salam, castravetele pentru copilu’ care nu papa rosie si rosia pentru al’lalt copil, care nu papa castravete si untu’, tare ca piatra, fute-l-ai, ca ai uitat iar sa-l scoti de cu seara din frigider ca sa-l poti unge dimineata pe pita alba pentru copilu’ care nu papa pita neagra si neagra pentru al’lalt copil, care nu papa pita alba. Gizas.

Rosioara, mica rosioara, atat de mica incat ai zice n-are niciun pic de zama in ea, sloboade la prima injunghiere cu cutzitu’ o galeata de sange rosian, care ajunge pe rochia alba din in topit ce-ti adiase cu cateva minute inainte, senzual, pe coapse.

Zen… zen, baga-mi-as p*la!

Treci pe langa Murphy, care se caca pe el de ras pe gresia din bucatarie, ii futi un picior in cur, te duci sa-ti schimbi rochia pe care o mai pui intr-o tura de Vanish-u’ mamii lui si respiri adanc. Neah… Totul e sub control.

Ii faci fiica-ti coada, nu iese perfect – ca tre sa fie fiecare firicel de par la locul lui, asezat exact, dar exact, nanometric, fata de celelalte si fata de elastic. Pe cand te declari multumita, ba mai mult, se declara don’soara multumita, paac! se rupe elasticul. Oare de ce toata lumea se uita in sus cand vrea sa sloboada o sudalma?

Arunci o privire iute la ceas. Bun. Mai ai fix sapte minute sa iesi din casa, sa-ti cauti masina pe langa bloc – ca sti’ pamantu’ unde-ai mai gasit loc liber aseara – in fiecare seara alt loc – sa vari copiii in cutia cu patru roti si sa mani cu viteze parisdakariene pana la institutia de invatamant public unde se predau elementele de baza ale principalelor discipline – adecatelea scoala.

Azi s-a incapatzanat micutzul ala de Murphy, fute-l-ar cine l-o facut asa destept, sa vina cu tine peste tot. Liftu’-i stricat. Ii iei pe Murphy si pe copchila de cate-o halipa si va pravalitzi tustrei la vale, pe scari, de straniti tatzi cainii din bloc. Si nu-s putini. Daca ai avea vreme sa inchizi un pic ochii, ai crede ca esti la tzara, la bunica pe ulitza.

Blocaj pe drumul spre scoala. Este un drumulet prin spatele blocurilor, da’ blocaju’ e cu cativa metri inainte de intrarea pe varianta salvatoare. Il iei pe Murphy de par, il arunci pe geamu’ de la masina, semnalizezi si urci pe trotuarul din dreapta, mergi cativa metri pana la straduta cu pricina, jumulesti cateva tufe de gard viu si intr-un decor feeric de frunzulitze zburatacite si doua babutze care arata amenintzator cu plasutzele cu cartofi catre tine, te incadrezi perfect pe drumul de costisa ce duce la scoala.

Fiica-ta si colegul ei de clasa pe care-l iei cu voi in fiecare dimineata, coboara mutzi de spaima si de admiratie din masina, uita sa salute si te lasa, evident zen, sa purcezi spre locul unde-ti servesti cafeluta intr-o companie care-ti provoaca placere.

Parchezi, iti arunci ochii la grupul de pe terasa improvizata. Efectiv complet. Zambesti multumita. Zen.

Noroc ca l-ai aruncat pe Murphy din masina, ca asa, fara disperantul ala care face ca totul sa se petreaca exact cum nu trebuie, dimineata la cafea a fost superba. Din cand in cand doar, priviri furise la ceas iti starneau zambete mici, amuzate si inciudate in acelasi timp. Urma sa se termine. Timpul. Cafeaua. Dimineata.

Ajungi la scarbiciu, te dai jos din masina tot fredonand, de data asta Crazy al lui Aerosmith. Craaaazy, craaaazyyy, craaaazy, babeeeee, I’ll go craaaaziiiieeeeeee… Zbiiff! Plasa cu cumparaturi de la Lidl ti se rupe – Murphy cel aruncat din masina pe geam, ajunsese pe jos pana la Lidl si ti-a pus in mana fix plasa cu maner defect – si borcanul cu masline mari, verzi, fara samburi, alea ce-ti plac tie de mori, se face tzandari si-ti umple de zama, cioburi si masline tat ce-aveai in punga pizdii mamii ei de punga si de zi si de zen si-ti bagi si-ti scoti ce n-ai pana-ti ajung nervii la orgasm. Te duci apoi cu punga siroind de saramura undeva unde sa vezi daca mai poti recupera ceva din masline, din cumparaturi si din zen. Nu poti recupera nimic. Din nimic.

Il scoti intai pe Murphy de urechi din baia de saramura, ii futi inca un sut in cur si-l trimiti la coltz, sa te lase in pana ta macar sa muncesti fara incidente. Asa entitate indisciplinata si pusa pe futut ca Murphy asta n-ai vazut in viata ta! Amu era la colt, amu-i aci langa tine si-ti fute incarcarea de pe masina. Ca dupa ce baietii de la depozit au incarcat toata masina pe ruta sud-est, mai vine o draga de comanda, a unui client pe care nu-l poti refuza. Evident, era ultima descarcare. Evident, marfa trebuia bagata in curu’ masinii. Evident, baietii de jos au descarcat toata masina si au bagat marfa clientului tau intarziat. Iar tie ti-au bagat vo’ suta de pule in straitza, in frigider si in saramura. Sa-ti ajunga.

Il legi pe never ending-u’ asta de Murphy de calorifer. Ziua la job trece fara alte incidente. Redevii zenoida.

Pleci de la serviciu si pe drum te conversezi cu un prieten sweet, care-ti spune ca tre sa ajunga in nush ce loc. Fiind in zona, te oferi sa-l duci cu masina, ca din cauza tandalirii la vorba cu tine, era in pericol de moarte sa intarzie – he, he! Il urci pe om aproape cu fortza in masina, ii intorci matzele pe dos de la viteza, il lasi in locul unde stiai ca tre sa ajunga si pleci la alte trebi, ca o femeie ocupata si vaca ce esti. Ca l-ai dus pe om in alta parte, evident opusa celei in care trebuia sa ajunga. Si-ti si pica fisa. Tarziu insa. Murphy se cacase deja de ras in portbagajul masinii. Iti da prin cap ca Murphy asta e topit dupa tine. Poate ar trebui sa te cuplezi cu el, fata. Ca prea se tine dupa tine. Te iubeste ceva de speriat!

Ti-e atat de ciuda ca ai pus omu’ pe drumuri si l-ai si intarziat aiurea-n tramvai. Te dai de trei ori cu capu’ de volan si scrii un mesaj de scuze, care valoreaza exact cat maslinele tale verzi, care zac intzepate de cioburi in inimile lor golite de samburi, la containerul din curtea de la job.

Si omu’ – ti trimite inapoi, in loc de un potpuriu de injuraturi, un pupic virtual. Te iertase.

Zen.

Murphy isi rodea pielitzele de ciuda pe bancheta din spate… Si maine este o zi.

Zi, mah, zen cu limba thcoatha!