Stiti cum e sa te trezesti dimineata si sa ai impresia ca toata lumea este a ta? Nu ca ai avea un motiv, dar este cate-o dimineata, evident de vara, in care stii sigur ca nimeni si nimic nu ti-ar putea fute ziua. Si zen-ul.
Te impleticesti, optimist ce-i drept, pana la baie, unde dai cu ochii de tine in singura oglinda pe care-o ai in casa. Tresari usor si-ti vine sa saluti persoana aia straina si sifonata din fata ta. Te recunosti intr-un final, zambesti si-ti tragi cu ochiul. Cu ala care s-a dezlipit pana la baie. Pregatesti toate sculele pentru refacerea fatzadei… mistrie, mortar, pasta decapanta, multa apa rece – inclusiv la dushuleala si purcezi la (re)construirea unei imagini suficient de decente incat s-o poti scoate in lume.
Iti aluneca din mana periuta de dinti. Murphyatica ei traiectorie este scurta si clara: marginea de la chiuveta – buda…
Vezi articolul original 1.204 cuvinte mai mult
unblogcamine 
Lasă un comentariu